Am un vecin

Sint aici de atit de mult timp incit fireste au inceput sa ma cunoasca vecinii. De la inceput mi-am propus sa nu am prea mult de-a face cu ei, n-am chef de ochi care sa urmareasca tot ce fac. Eu insami spionez pe cineva, asa ca stiu foarte bine ce inseamna asta. Deasupra mea sta o familie, tipica : el cu o burta revarsata, abia prinsa in tricourile prea strimte, ea cu o fata iscoditoare de nevastuica, imbracata in capoate cu culorile sterse de atita spalat, copilul o fata de 12-13 ani careia ii prevad o aparitie cit de curind in fituica la care lucrez. Sub mine o „fetita”, isi primeste clientii prin usa abia intredeschisa, nu pentru surpriza pe care ar vrea sa o ofere ci ca sa nu fie vazuta de vreun vecin curios cum umbla prin casa dezbracata.

Pe batrin l-am intilnit dimineata. Se lupta cu o sacosa plina pe care abia o cara. L-am ajutat sa o urce si am vazut ca sta usa in usa cu mine. E fragil, mic de statura – aproape la fel de inalt ca mine – cu un par alb tuns scurt, imbracat  ingrijit, aproape pedant. Mi-a multumit, cu o politete retinuta si mi-a spus ca nu va fi nevoie prea des sa repet actul meu de caritate. Se pare ca iese din casa doar o data pe saptamina, pentru provizii. M-au intrigat politetea si decenta cu care vorbea si mai ales lipsa de nevoie de compasiune pe care o au toti batrinii. Parea capabil si mai ales doritor sa se descurce singur, fiecare ajutor pe care il primea privindu-l ca pe o o necesara dar plicticoasa conventie sociala.

A descuiat usa, folosind un set de chei complicate si mi-a permis sa intru in hol de unde a preluat sacosa imensa cu delicatete. peretii holului erau acoperiti cu reproduceri dupa harti vechi, grafice si afise cu simboluri, marea majoritate necunoscute pentru mine. Mi-a multumit inca odata, cu aceeasi politete rezervata, l-am salutat si am iesit. Cred ca ma voi intelece bine cu el, in restul timpului care mi-a ramas de stat aici.

Doua zile bune : am vazut berzele si am descoperit un vecin cu care ma inteleg.